ceva pufos pet phos

Suplimente - Vitamine și Minerale

Cu toții știm că, în anumite perioade, corpul nostru are nevoie de puțină susținere suplimentară – de un plus de vitamine, minerale, antioxidanți, oligoelemente. Dar te-ai gândit că poate și animăluțul tău are nevoi similare? Fie că e mereu în acțiune, fie că e mai degrabă comod și răsfățat, prietenul tău necuvântător are nevoi nutriționale specifice fiecărei etape din viața lui.

În primele luni de viață și cât timp sunt încă în creștere, metabolismul cățeilor și al pisoilor este unul accelerat, așadar și nevoia lor de vitamine și minerale este mai ridicată. Ține de tine, părintele lor adoptiv, să le asiguri acest necesar, iar micii pufoși se vor dezvolta armonios și vor avea oase și articulații puternice, care să îi susțină în toate aventurile la care vor să ia parte.

Odată deveniți adulți, vrei să îi vezi plini de energie și voie bună. Nu degeaba se spune că blana animalului tău de companie reflectă starea sa de bine – ea e semnul unui organism sănătos, care are parte de toți nutrienții în cantitățile necesare, precum și al unei bune sănătăți a pielii.

Iar atunci când devin seniori și au cules deja mii de povești alături de tine, se bazează pe grija ta că le vei da plusul de energie și vitalitate cu care te-au obișnuit.

Pentru că vorbim despre o nutriție completă, iată, pe scurt, rolul celor mai importante componente din suplimentele nutritive.

Mineralele nu pot fi sintetizate în corp, deși sunt esențiale pentru buna sa funcționare din punct de vedere structural și chimic. De aceea, necesarul de minerale poate fi atins prin alimentație și cu ajutorul suplimentelor care oferă un complex ce conține mineralele în combinațiile și dozele necesare. Deficitul de minerale conduce, între altele, la deshidratare, deoarece organismul nu poate absorbi apă în cantități suficiente; deshidratarea este printre cauzele primare ale îmbătrânirii și degenerării premature.

Vitaminele sunt aliatele mineralelor. Ele catalizează reacțiile biochimice, asigură formarea corectă a noilor celule, regenerarea țesuturilor și buna funcționare a sistemelor de organe. Ele se regăsesc în mod normal în alimente, însă hrana obținută cu ajutorul fertilizatorilor artificiali are un conținut mai scăzut de vitamine.

Acizii grași esențiali provin din plante, semințe, pește sau crustacee. Aceste alimente sunt bogate în acizi Omega3 și Omega6, care au un rol important în menținerea sănătății și elasticității pielii și a blănii animăluțului tău, dar și a unei bune funcționări a creierului, inimii și sistemului imunitar.

Dacă îți hrănești animalul de companie cu hrană industrială sau preparată în casă, dacă trece printr-o perioadă dificilă, este în convalescență sau pur și simplu vrei să te asiguri că are parte de toate resursele de care are nevoie pentru stilul său de viață, găsești combinația de vitamine și minerale potrivită fiecărui moment din viața prietenului tău ne­cuvântător în produsele Pet Phos, AICI.  

Reține că suplimentele alimentare destinate oamenilor nu sunt potrivite pentru câini și pisici, tot așa cum cele pentru câine nu se folosesc la pisică, și nici invers. Dozele în care se regăsește fiecare element, precum și echilibrul între toate elementele dintr-un supliment, diferă pentru fiecare specie. Administrarea nepotrivită a acestora poate duce la dezechilibre în organismul pisicii sau al câinelui tău.

Îți recomandăm să alegi produsul potrivit împreună cu medicul veterinar, care te poate sfătui și asupra unei diete echilibrate și variate pentru pufosul tău.

Odată ce ai ales suplimentulcare se potriveste prietenului tău pufos, îl poți găsi fie în cabinetul medicului veterinar, fie în magazinele online: