Sunteţi curioşi de ce stăm cu lăbuţele sub noi?

Nimic nu se compară cu relaxarea și confortul – cred că ești și tu de acord!

Fiecare are modul lui de a se relaxa: unii oameni se relaxează citind o carte, alții preferă să se uite la televizor cu picioarele în sus; mie cel mai mult îmi place să stau pe pervaz în bătaia soarelui, cu lăbuțele băgate dedesubt şi să privesc afară.
Cum se numește această poziție?
Am auzit că oamenii o numesc „poziția pâinii”; se pare că arăt ca o pâine când stau așa (culoarea e similară și sunt şi „rotunjoară” când îmi bag lăbuțele sub mine). Stau așa doar când mă simt în siguranță și știu că nu mă deranjează nimeni (în același timp, știu că pot să îmi schimb rapid poziția... dacă e nevoie).Dacă stau cu lăbuțele dedesubt mă încălzesc mai repede și îmi fac culcuşul mai confortabil. De aceea îmi place mult să stau şi în cutii de carton, că încălzesc locul imediat! Aș spune că pe locul doi la confort e cutia de carton, după pervaz! E foarte bine în cutie; mă pot ascunde rapid de câinele ăla enervant!
Te rog, nu mă deranja!
Când clipesc lent înseamnă că nu am chef să interacționez cu nimeni. Sunt drăguță și te salut, dar, te rog, dă-mi pace! Mă simt foarte bine așa și nu am nevoie de mângâieri sau de joacă. Te voi anunța eu când vreau mângâieri sau dacă am chef de joacă.
Toate pisicile stau în „poziția pâinii”? Nu! Nu sunt singura pisică din casă (oamenii l-au adoptat și pe fratele meu, care stă în poziția sfinxului când este relaxat). Poziția este asemănătoare cu „pâinea”, dar nu își pune capul jos, ci îl ține drept, iar lăbuțele din față sunt una lângă alta. Preferă să rămână în poziție de alertă, în caz că vrea să evite (sau să prindă!) ceva. Nu înseamnă că nu se relaxează, ci doar că preferă altă poziție.
Alte poziții care îți arată că pisica e fericită
Eu mă relaxez în multe poziții; îmi place să am de unde alege!
Întinsă, cu o lăbuță în afară
Dacă te uiți la mine, zici că execut o mișcare de yoga, precum stăpâna mea, dar la mine nu e cazul. Stau în poziția aceasta ca să mă pot curăța ușor!
Întinsă pe spate
Dacă stau așa, înseamnă că sunt fericită și mulțumită; totuși, nu mă mângâia pe burtă, că nu-mi place absolut deloc! Prefer să mă mângâi pe spate sau pe cap.
Întinsă pe o parte
Sunt foarte relaxată când mă întind pe o parte, mai ales dacă stau lângă o sursă de căldură. Stând așa, îmi vine somnul imediat; chiar tresar dacă visez, dar te rog să nu mă deranjezi (lasă-mă să mă trezesc în ritmul meu).
Ghemuită, ca o minge
Când mă vezi ghemuită așa, înseamnă că sunt în largul meu (poziția mă ajută și să-mi încălzesc și să-mi protejez organele).
Stăpânii sunt foarte buni cu mine; îmi cunosc limbajul trupului și au învățat când am chef de joacă și, mai ales, când NU am chef. Mă ajută să fiu mereu calmă (ceea ce e dificil când împarți casa cu o altă pisică şi un câine) și folosesc mereu FELIWAY Classic în camera unde stau cel mai mult. Când sunt pe lângă FELIWAY mă calmez și mă liniștesc.
Vrei să afli ce sunt feromonii? Citește aici!