Simpaticul blănos St Bernard își ia numele de la un misionar pe nume Bernard de Montjoux, canonizat ca sfânt de biserica catolică și cunoscut astăzi drept patronul spiritual al alpiniștilor. Trecutul acestei rase abundă în povești eroice în care câinii au salvat mii de vieți omenești.
Bernard de Montjoux s-a născut probabil în Italia, a devenit preot și a făcut misionariat vreme de patruzeci de ani în Alpi. Aici a a construit școli și biserici, dar și două adăposturi alpine pentru a ajuta călătorii pierduți în trecătorile montane care astăzi îi poartă numele: Marele și Micul Bernard. Papa Pius al XI-lea l-a proclamat sfânt și patron al alpiniștilor în anul 1923 și un ordin de călugări augustini a continuat activitatea sa de salvare a călătorilor ce traversau Alpii între Italia și Elveția.
Undeva în secolul al XVII-lea, acești călugări și-au luat primul câine St. Bernard, având drept descendenți câinii asiatici din rasa Mastiff, aduși de romani pentru a le servi drept câini de pază și însoțitori. Comparativ cu St Bernard pe care îl știm noi astăzi, acești câini aveau talia mai mica și blana roșie-maronie cu alb, precum și coada ceva mai lungă.
Pieptul lat al animalelor ajuta maronierii (slujitori ce însoțeau călătorii între adăpost și Bourg-Saint-Pierre, o localitate din partea elvețiană) să facă drum în zăpadă. Acești slujitori au constat primii că animalele au un simț olfactiv deosebit ce le ajută să descopere oameni îngropați adânc în zăpadă și au început să îi trimită neînsoțiți, în echipe de câte doi sau trei pentru a căuta călători pierduți sau răniți. Adesea câinii găseau călători îngropați, săpau prin zăpadă și se întindeau deasupra celor răniți pentru a-i încălzi. Între timp, celălalt câine se întorcea la ospiciu pentru a-i alerta pe călugări.
Deși legenda spune că butoaie de brandy erau legate în jurul gâtului câinilor pentru a încălzi călătorii, nu există înregistrări istorice care să documenteze această practică. Asta nu a împiedicat însă dogarii să fabrice sute de astfel de butoiașe, care în timp au devenit nelipsite de la gâtul acestor blănoși, cel puțin în fotografii.
Iată că, cu mult timp înainte ca filmul Beethoven să facă celebru St Bernard-ul, câinii din această rasă erau deja foarte cunoscuți la ei în munți. Timp de 200 de ani, aproximativ 2.000 de persoane, de la copii pierduți la soldații lui Napoleon, au fost salvați de către acești blănoși, datorită unui simț extraordinar de orientare și rezistenței lor la frig.
